Indiene cu piersici si mascarpone

       






Inspiratia mea pentru aceasta reteta a fost blogul Licutei Marin ,, Din bucataria mea,, . Sunt pufoase , cremoase si dragute . In reteta de indiene mai era un sirop , dar blatul este atat de pufos si moale incat eu am considerat ca nu mai e nevoie de acel sirop.
Din ingredientele date mie mi-au iesit 18 indiene ., dar numarul lor difera in fuctie de marimea la care le faceti.
Le-am pregatit pentru ziua de 15 august cand am sarbatorit onomastica mamei si a fetitei mele .

Ingrediente :

Pt blat:
-          4 oua
-          4 linguri zahar
-          4 linguri faina 
-          O lingurita esenta de rom

Pt umplutura:
-3 piersici nu foarte moi
-250 gr mascarpone
-200 ml frisca lichida
-2-3 linguri de zahar (otional)

Pt decor:
-100 gr ciocolata
-50 ml frisca lichida
-50 gr unt
-bucatele de fructe, frunze de menta, floricele de levantica

Mod de preparare:

Blatul:
Separam ouale, iar albusurile le batem spuma tare impreuna cu zaharul si esenta de rom . Adaugam galbenusurile si faina amestecand bine de sus in jos pana se omogenizeaza .
Acest aluat il punem intr-un pos si facem cercuri cu diametru de 4-5 cm , lasand loc intre ele. Cand am umplut toata tava o dam la cuptorul incins la 180 grade pentru aproximativ 15 minute . le scoatem si le lasam la racit pe tava .

Pregatim umplutura :
Piersicile le spalam bine si le taiem in bucatele mici . Acestea pot fi inlocuite cu orice alte fructe . Le punem intr-un bol si le lasam sa astepte.
Intr-un vas inalt punem 250 gr mascarpone impreuna cu 2-3 linguri de zahar si il batem cu mixerul putin. Frisca lichida o batem tare si o amestecam cu mascarpone. Din crema obtinuta lasam deoparte aproximativ 3 linguri , pe care o vom folosi la decor.
Crema ramasa o vom pune in pos .
Impartim cercurile de aluat , baza pentru indiene, in doua partie egale .
Eu am avut 36 de bucati , deci am pus 18 pe o tava . Cu ajutorul posului punem un strat de crema . Deasupra punem bucatele de piersici , iar peste mai punem un strat de crema .
Asezam deasupra celelalte cercuri de blat ramase si dam la frigider pana cand facem glazura. 

Pentru glazura vom rupe ciocolata bucatele mici . Intr-un vas ,pe foc mic, punem la incalzit frisca , adaugam bucatelele de ciocolata si untul . Atentie sa nu fiarba .
Scoatem indienele din frigider , turnam cu o lingura glazura pe fiecare si dam din nou la frigider. Cand glazura s-a intarit punem cate un mot de crema , bucatele de fructe , frunze de menta si flori de levantica , sau puteti pune ce doriti.
Se pastreaza la frigider pana cand sunt servite .
 






Comentarii

  1. Cat imi plac! Le visez mereu dar nu le-am incercat pana acum! O zi frumoasa, Anca!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu