Dulceata de gutui cu mere si anason

 O dulceata de toamna cu minunata gutuie si cu o aroma mai deosebita dar care se potriveste foarte bine :anasonul.
Am venit de la tara cu fructe care au cazut din cauza vantului si cum nimic bun si natural nu se arunca am pus de aceasta dulceata .



Ingrediente:
-2 kg mere
-1 kg gutui
-6 bucati anason stelat
-1 lamaie
-0.5 kg zahar
-1 mana lamaita verde (optional)

Mod de preparare
Am spalat fructele foarte bine .
Merele le-am curatat de coaja si am scos cotorul , le-am razuit cu ajutotul robotului , pe razatoarea mare. Le-am pus intr-un vas si am pus peste ele zaharul si zeama de la o lamaie. Am pus lamaia acum pentru ca nu am vrut sa se oxideze , am vrut sa ramana o culoare cat mai frumoasa.

Am lasat merele sa stea si sa-si lase sucul .
Intre timp am curatat gutuile de coaja si cotor si de vizitatori si le-am taiat in cuburi de marime potrivita , am vrut sa am bucati intregi .
Le-am pus peste merele razuite.

Am pus pe foc , am adaugat anasonul stelat pentru aroma si am fiert la foc mic cam 1 ora . Am testat-o sa vad daca se leaga si daca este gata si am turnat-o in borcanele curate si uscate.
Infiletam bine capacul si punem cu capacul in jos.
Intotdeauna cand fac dulceata /gem/ peltea sau orice o fi pun in congelator o farfurie mica , de cafea , si cand ma gandesc ca e gata scot farfuria din congelator si pun pe ea cativa stropi din compozitia fierbinte . Daca se leaga atunci este gata .
Nu folosesc conservanti deoarece nu sunt necesari , daca este fiarta cat trebuie nu se strica.

Inainte sa opresc din fiert am tocat o mana buna de lamaita verde si am amestecat-o in dulceata . 


Comentarii